Oameni... ca lume e multa!

Totul începe sâcâitor de simplu...
Un trecut, un prezent, un viitor.. o viață atât avem.
Și ne este dat să cunoastem o mulțime de lucruri, o mulțime de oameni.. și ce alegem?
Alegem așa : - să fim bogați dar idioți, să fim frumoși dar nesănatoși sau să fim fericiți calcându-le altora în picioare sansa la o viața normală. Oamenii trec prin viața noastră ca printr-o gară, unii vin alși pleacă, alti ajung târziu, pierd trenul și mai stau o vreme, alți în graba lor spre tren lasă urme dureroase datorită pașilor prea apăsați , dar mai  sunt și  cei cărora le place să vada vacarmul dintr-o perspectiva uneori critica alte ori comică considerând linistea de dupa  un album de amintiri. Cei din urmă sunt categoria pe care eu ii numesc prietenii mei. E o comparatie destul de ciudată, mă gandesc, însă cred că ei inteleg acest lucru. Prietenii mei, nu sunt multi, poate datorita felului meu de a fi, sau poate datorită felului lor de a trata prietenia, însa stiu că pe cei putini pe care îi am mă pot baza oricând, deși sunt uneori insuportabilă, ciudată, senilâ, respingătoare, scârboasă, rautăcioasă, ironică sau mult prea distrată, stiu că ei mă înteleg întru-totul sau măcar încearcă( e un efort imens și ăsta, știu).
Nu am mulți prieteni, pot să îi număr pe degetele de la maini( poate chiar numai de la una) dar sunt ai mei si când spun ai mei  vreau să mi se simtă egoismul in glas!