Deschide-o, te îndemn, poți? O să te rog să nu îți umezești degetele când începi să răsfoiesti, prefer să nu simt urmă amprentei în timp,
Acum că ai deschis, simt căldură, tu o simți? E ca și cum un soare propriu își împrăștie razele la voia întâmplării,
Fiecare cuvând se articuleaza sub umbra degetului tău, cuvintele se împrăștie rând pe rând când îți simt pulsul accelerandu-se,
Din câte poți observa e muzică, curge lin la fel ca izvorul ăla de pe fundal, cel în care regăști toate instrumentele care îti umplu simțirea mai mult decât auzul, simți și cele câteva picaturi care au fost presărate peste rândurile scrise atent, e ploaia aia de vară care aduce prosperitate, ajuta la bunul mers al vremii si mirosul ala, praf umed și iarbă proaspăt tăiată, îl simti? El face atâta bine, racorește vremea dar ține răcoarea adunată, făcând un cămin din fiecare loc,
Pe alocuri sunt stele, luminoase, e ca atunci când ești în câmp liber, stai pe spate și privești cum tot universul prinde forma gândurilor tale, de câte ori nu ai văzut figurine formate din stele? Trasai imaginar de la una la alta traseul ca ulterior să vezi conturat fiecare gând, și steluta ta, știi tu, aia cea mai luminoasă....
E atât de...e atât de greu să spui ce îți vede sufletul, limbajul tău, culoarea și forma pe care le-o atribui tu lucrurilor, fiecare formă, fiecare miros...
Cum ar fi să poți vedea cerul întreg când tu privești cu mintea închisa printr-o bâtă de bambus? Și în fond să merite? când tu le vezi pentru tine și pentru ce îți aduce ție liniște...
